Sprijinirea rețelei de echilibrare în România cu proiecte EPC pentru Centrale de Vârf

Se așteaptă ca sectorul energetic al României să se bazeze în viitorul apropiat, mai mult pe hidroenergie, energie eoliană și solară. Aceste surse de energie regenerabilă pot fi imprevizibile din cauza unor factori precum vântul, lumina soarelui sau seceta. Acest lucru pune presiune asupra Operatorului Sistemului de Transport (CNTEE Transelectrica SA) responsabil cu asigurarea stabilității Sistemului Național de Electricitate. Odată cu creșterea investițiilor în sursele de energie regenerabilă, crește și presiunea asupra Operatorului Sistemului de Transport, prin urmare investițiile în capacități de echilibrare a sistemului energetic devin cruciale.

Clarke Energy România a fost contractorul EPC pentru cele două centrale electrice de 20 MWel dezvoltate de Navios Investment. Cele doua proiecte, situate in Racari, judetul Dambovita, sunt destinate serviciilor de echilibrare a retelei aducand beneficii Sistemul Energetic National (SEN) al Romaniei.

NAVIOS Investment o companie specializată în investiții de producție a energiei la scară largă a identificat lipsa capacității de echilibrare a sistemului din România și a început investiții în acest sector în 2022.

Prima etapă a acestui proiect, acum pe deplin operațională, este gestionată de Energy Innovative Solutions S.R.L (EIS) – una dintre companiile Navios.

Faza a doua este acum in desfasurare la Racari si este administrata de Restore Energy SRL, o alta companie ce apartine Navios Investment SRL

 

Key information – Phase 1

Client:  Energy Innovative Solutions S.R.L
Capacity:  20.15 MW
Location: Răcari, Dâmbovița, România
Industry: Grid Balancing
Commissioned 2023
Installation by: Clarke Energy 
Engine Type 6 x INNIO Jenbacher JMS 620 GS N.LC – v.J02
Fuel Type  Natural Gas

 

 

Key information – Phase 2

Client:  Restore Energy S.R.L
Capacity:  20.15 MW
Location: Răcari, Dâmbovița, România
Industry: Grid Balancing
Commissioned Scheduled Summer 2024
Installation by: Clarke Energy 
Engine Type 6 x INNIO Jenbacher JMS 620 GS N.LC – v.J02
Fuel Type  Natural Gas

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Putem să vă ajutăm?
Contactați-ne chiar acum >

More Case Studies

Aveți alte întrebări?

Dacă aveți întrebări tehnice care necesită răspuns, putem să organizăm o întrevedere cu un consultant în vânzări sau să programăm un studiu de fezabilitate.